Izvoarele farmacologiei
în deceniile timpurii disciplină de farmacologie era denumită de materia medica și includea elemente de farmacologie, terapeutică și farmacie la un loc. concomitent, terapeutică, denumită rațională(dacă natură bolii cât și modul de acțiune al medicamentului erau pe deplin cunoscute sauempirică (atunci când cunoașterea acestora era incompletă) a devenit domeniul experimental pentru clinician. descoperirea proprietăților din drogurile vegetale a fost realizată fără îndoială prin încercările și greserile oamenilor care au incerat diferite plante, animale și substanțe minerale din mediul lor că surse potențiale de hrană.
Cele mai vechi remedii pe bază de plante au fost descrise în China de către Pen Ts’ao în perioada împăratului She Nnung, aproximativ în 2700 I.Ch., medicină omului și animalelor fiind bine dezvoltată în Asia încă din timpul antichității. În Codul lui Hammurabi (circa 2200 I.Ch.), apar sancțiunile descrise pentru malpraxis în cazul administrarilor de remedii la om și animale, iar în Papirusul de la Kahun (2000 I.Ch.) sunt înscrise primele recomandări de terapie veterinară. În Papirusul Ebers (circa 1550 I.Ch.) sunt prezentate principalele boli cunoscute în medicină egipteană și 829 de prescripții cu diferite remedii utilizate în medicină timpului. Doctrina legată de tratamente și remedii a fost transmisă și la civilizația greacă.
Hippocrates poate fi considerat cel mai important profesor de medicină din Grecia timpurie. Acesta a format un grup de medici cunoscut sub numele de Școală lui Hippocrates care utilizau pe baze științifice plantele medicinale. Acest concept legat de puterea de vindecare a plantelor a devenit cunoscută că „Vis Medicatrix Natură„. O teorie perfect actuală și în zilele noastre ale Școlii lui Hippocrates, prevede bazele eticii medicinei: „Primum non nocere – Înainte de toate, nu face rău„.
Baza științifică în medicină a fost inițiată de către Aristotel(384-322 I.Ch.), care a făcut numeroase observații pe animale. Studentul sau, Theophrastus a fost cel care a clasificat plantele medicinale în funcție de caracteristici. Pe baza acestor informații, Dioscoride a compilat De Materia Medica în 6 volume unde descrie aproximativ 600 de plante care pot fi folosite în tratamentul bolilor. Acestea au fost discutate din punct de vedere al denumirii, sursei, al identificării morfologice, pregătirea în funcție de formă și de dozaj, modul de utilizare și bolile unde este recomandat. Această contribuție poate fi considerată drept primul manual de farmacologie. La acestea s-au adăugat lucrările lui Galen(131-201), informațiile fiind utilizate pe scară largă pentru următorii 1400 de ani.
Publius Vegetius (Sec V) a impus tratatul veterinar care include baza de prescripție medicală pentru animalele de fermă. După căderea Romei, Europa a intrat în Evul Mediu. Dezvoltarea cunoștiințelor medicale din aceea perioada au fost găsite doar în cultură musulmană. În această perioada arabii au dezvoltat puternic practicile de farmacie și au fost primii care au distilat vinuri și bere pentru a obține etanolul folosit la pregătirea tincturi. De asemenea, ei au fost primii care au reglementat practică de farmacie pentru a standardiza pregătirea prescriptilor prescrise.
Gheber Ibn Hazar (702-765), clasifică drogurile și otrăvurile din vremea să și observă că diferența dintre droguri și otrăvuri este o chestiune de dozaj. Orice medicament este otravă în cazul administrări unei cantități mărite (confirmând dictonul latin: Dosis sola facit venenum).
În Europa, în timpul Renașterii, apare prima farmacopee editată de către germanul Valerius Cordus(1514-1544), care a descris tehnicile de pregătire a drogurilor în contrast cu secretul existent în acea epoca. Secolele XVII și XVIII au reprezentat reînvierea științelor medicale și farmaceutice. Comerțul cu medicamente a înflorit și experimentele medicale au devenit tot mai frecvente.
Principiile active din plante (cum ar fi: Cinchona, Condodendron, Coffea, Digitalis, Strychnos, Strophantus, Thea, Thebroma etc.) au fost intens studiate si numerosi alcaloizi au fost descoperiti inca din acea perioada. In aceasta perioada arabii au dezvoltat puternic practicile de farmacie si au fost primii care au distilat vinuri si bere pentru a obtine etanolul folosit la pregatirea tincturi. De asemenea, ei au fost primii care au reglementat practica de farmacie pentru a standardiza pregatirea prescriptiilor prescrise. Principiile active din plante (cum ar fi: Cinchona, Condodendron, Coffea, Digitalis, Strychnos, Strophantus, Thea, Thebroma etc.) au fost intens studiate si numerosi alcaloizi au fost descoperiti inca din acea perioada. In aceasta perioada arabii au dezvoltat puternic practicile de farmacie si au fost primii care au distilat vinuri si bere pentru a obtine etanolul folosit la pregatirea tincturi. De asemenea, ei au fost primii care au reglementat practica de farmacie pentru a standardiza pregatirea prescriptiilor prescrise.
Farmacologia veterinară în spațiul European și în Țările Romăne
In Transilvania
La 25 de ani dupa infiintarea primei Ecole Royale Veterinaire din Lyon[1] in 1762, de catre Claude Bourgelat(1712-1779), prima forma institutionalizata de invatamant veterinar romanesc a fost infiintata la Cluj, inca din 1787 sub denumirea de: „Catedra de terapie veterinara„din cadrul Institutului medico-chirurgical.
Este posibil ca aceasta catedra sa fi existat inca din anul 1775, anul fondarii Institutului medico-chirurgical (prin Ordin imperial al Mariei Tereza)(Ghergariu, 1994).
In 1787, Institutul, conform atestarilor, era alcatuit din două catedre:
I – Anatomie, Chirurgie, Obstetrica, condusa de Josephus Laffer;
II – Terapie Veterinara, condusa, la inceput, de Petrus Fuhrmann.
Invatamantul veterinar s-a predat impreuna cu cel medical in cadrul Institutului, pana in 1872, absolventii primind titlul de Magister chirurgicale et obstetritiae veterinariae, acestia fiind abilitati sa exercite atat medicina omului, cat si a animalelor. Potrivit „Summa praeceptorum studium chirurgiae et cursum biennalem determinatium„ (Maizner J., cit. Ghergariu, 1994), planul de invatamant, in 1793, arăta astfel:
Anul I:
Sem. I: Anatomia;
Sem. II: Obstetrica teoretica, Medicina legala, Fiziologia, Biologia;
Anul II:
Sem. I: Patologia, Farmacia și Terapia
Sem. II: Obstetrica, Medicina legala, Fiziologia, Biologia; Farmacia si Terapia I;
Sem. II: Terapia veterinara II, Oftalmologia.
Din 1834, durata invatamantului se extinde la 3 ani, in anul terminal efectuandu-se stagii de practica (Ghergariu, 1994).
In Muntenia
În 1860, se înființează de către dr. Carol Davila, Școală de medicină și farmacie, iar din 1 ianuarie 1861, același Carol Davila, conform „Înaltei resolutiuni” a domnitorului Alexandru I. Cuza, va înființa, la București, Școală specială de veterinarie, aparțînând „Ministerului de Resboiu„, alături de Școală de medicină și farmacie. În cadrul acestei școli, în anul al III–lea de studii, figura, ca materie fundamentală, și Farmacologia, predată, la început, de către ilustrul medic veterinar Carol Prokesch, instruit la Viena (și venit în România in 1852), titularul „Clinicei veterinare„, locul sau la disciplină fiind luat mai apoi de către doctorul veterinar Ion Popescu(Simionescu, 1984).
Tot în această perioada apar primele lucrări cu elemente de terapie veterinară.Astfel, în 1814 apare la Buda, pe cheltuiala lui Nicola Nicolae din Brașov, Calendarul ce slujește pe 100 de ani (1814-1914) Calendarul ce slujește pe 100 de ani (1814-1914)” unde sunt alocate primele 31 de pagini pentru: “Doftorii împotriva celor câteva boale ce lesne și adesea ori se întâmplă cailor, boilor și altele”. În broșură să, “Doftorie contra galbezii”, Ștefan Gaing recomandă rădăcina de Filice” (Filis major) că tratament al acestei parazitoze.
In Moldova
Desi, mai apare în 1834, la Iași lucrarea: “Iconomia rurala și domestica”, sub îngrijirea postelnicului Drăghici Manila, totuși, prima carte propriu-zisa de terapie veterinara poate fi considerata: “Oarecari învățături pentru căutarea bolilor și prăsirea vitelor domestice” apărută la București, în 1842, scrisa de către medicul Ion Huboti, diplomat al scolii de medicina veterinara de la Viena.
Din 1864, ca urmare a „Legii asupra instructiunii”, „Scoala de veterinarie” va fi considerata ca facand parte din „Instructiunea superiore„, durata studiilor crescand de la 3 la 5 ani (Simionescu, 1984). Prin Regulamentul Școlii Veterinare din 1864, rămas în vigoare până în 1872, materiile au fost împărțite în 6 catedre și distribuite pe parcursul a 5 ani de studiu:
– stiintele naturale, fizica, chimia.
– farmacologia, botanica.
– anatomia, fiziologia, exteriorul animalelor domestice.
– anatomia si patologia copitelor, arta potcovitului.
– anatomia patologica, patologia generala, clinica interna.
– patologia chirurgicala, chirurgia veterinara, clinica veterinara.
– higiena, politia sanitara, morbele epizootice si contagioase,
Din Jurnalul Comitetului Academic din 1843, aflăm că „Comitetul învățăturilor publice din Principatul Moldovei” s-a întrunit „spre a chibzui asupra reformei ce are a se face în Academia Mihăileană” și, după „chibzuială”, în schița noului regulament întocmit, se prevedea și un curs de „veterinarie”.
Recunoscut și adoptat încă de la începuturile medicinei veterinare, farmacologia veterinară a avut exponenți de valoare care au reprezentat elită intelectualității medicale românești, fiind un prilej de mândrie și recunoștință pentru multe generații de medici veterinary față de profesorii lor de farmacologie:
C. Prokesch, Al. Locusteanu, G. Slavu, N. Popescu, Fr. Popescu, Olimpia Vechiu, E. Licperta, P. Balaci, M. Mircea, A. Vintan, O. Schöbesch, C. Stătescu, A. Gherdan, Ingeborg Bogdan, R. Tudorache.
Pharmacologiae Veterinariae Timisaensis
Disciplina de farmacologie veterinara a inceput sa functioneze pentru prima oara in Banat la Arad, in cadrul Facultatii de Zootehnie si Medicina Veterinara, sub denumirea de Farmacologie si receptura veterinara.
Primul titular al disciplinei a fost:
Prof. Dr. Aurel Vintan
Odată cu înființarea, în 1962, a Facultății de Medicină Veterinară din Timișoara, Prof. Dr. Aurel Vintan a fost solicitat și apoi încadrat că titular la disciplină de Farmacologie și receptura veterinară, disciplină pe care a organizat-o și a condus-o până la pensionarea să, în anul 1974. Pentru o perioada, domnul profesor Vintan a predate și cursul de Botanică medicală.
Profesorul Aurel Vintan a îmbinat, în mod fericit, excepțională să capacitate profesională, cu o finețe de neegalat în gesturi și comportament. Domnul Profesor a dat dovadă întotdeauna de distincție și sensibilitate spirituală având o preocupare constanța pentru studenții și colaboratorii săi, dornic întotdeauna să ajute și să înțeleagă nevoile lor. Profesorul Vintan să dovedit a fi un bărbat adevărat, cu sentimente, convingeri și fapte, a fost un pedagog excelent, care reușit să îmbine armonios elementele teoretice cu abilitățile practice ale studenților săi. Prelegerile sale au fost de cel mai înalt nivel, susținute cu pasiune, vibrația din vocea lui nefiind uitată de către foștii săi studenți.
Materialele scrise de prof. Aurel Vintan au fost: „Reproducția animalelor domestice”, autori: N. Luca, N. Popescu, N. Gluhovschi, A. Vintan, Ed. Didactica și Pedagogica București, (1965), „Botanica medicala„, (1948,1971), „Farmacologie veterinara și receptura„, autori: A. Vintan, O. Schöbesch, L. Enescu, Ed. Didactica și Pedagogica București, (1967), “Farmacologie veterinara”, A. Vintan, curs lito., (1972).
Profesorul Aurel Vintan s-a bucurat de prestigiu professional și peste hotare. În 1971, de exemplu, a fost în Ungaria, unde a susținut expuneri la Universitatea de Medicina Veterinara și la Laboratorul Central de Diagnostic din Budapesta, precum și în cadrul diferitelor instituții cu profil medical veterinar din alte zone ale Ungariei. Temele abordate, care au vizat provitamina A la bovine, au fost appreciate în termini cât se poate de elogioși, provocând interes, apreciere și discuții ample și numeroase, în derularea programului enunțat în tara vecina. Opera științifică a profesorului Aurel Vintan, “Lordul”, poate fi considerate bogata, originala și de valoare. A fost un om de înalta cultura, excelent pedagog, cu realizări științifice originale, un model de conduită pentru studenți și colaboratori. Că direcții principale de cercetare, unde a obținut rezultate deosebite, pot fi amintite: “Particularitățile metabolismului și efectele carotenului și ale vitaminei A la bovine”; “Sulfamidele: cinetica, dinamia și utilizarea lor în terapie”.
A fost încadrat la disciplina de farmacologie, initial cu jumătate de norma (din 1963), și, mai apoi, că asistent cu norma întreagă (din 1968). Din 1971 domnul dr. Gherdan a ocupat funcția de Sef lucrări și a fost titular de curs la disciplina Boli de nutriție și toxicoze (1972-1973).
Din anul 1973 și până în 1981, domnul dr. Gherdan a fost titular de curs la disciplina Toxicologie și toxicoze, când disciplina a fost preluata de către doamna Dr. Alexandra Trif, avansata sef lucrări. Din aceasta perioada amintim manualul unic: Toxicologie și toxicoze, realizat împreună cu domnii profesori: Suteanu E. (FMV București), Ghergariu S. (FMV Cluj) și Popescu O. (FMV Iași). Odată cu pensionarea domnului Prof. Vintan, începând din 1974, Dr. Gherdan, a preluat cursul de farmacologie veterinara, devenind sef de disciplină.
Din activitatea să la disciplina un punct important de amintit este că, domnul Dr. Aurel Gherdan a fost coordonatorul a nureroase granturi, tematica de cercetare abordând teme de cercetare importante, ca de exemplu: – Studiul componenților din Helleborus purpurascens. – Cercetări privind obținerea unor noi formule medicamentoase în terapia bolilor la animale (sulfamide etc.). – Carotenul și vitamina A în sfera reproducției la vaci. – Testarea produsului Drojdie atomizata cu Ergosterol la tineretul animal. – Cercetări farmacoterapeutice cu Nistatin 500 U.I. în infecții respiratorii la pasări.
Odată cu pensionarea domnului Dr. Gherdan, în 1997, disciplinele au fost preluate de către Romeo T. Cristina.
De la înființare până în present la disciplina de farmacologie veterinara de la Facultatea de medicina veterinara Timișoara au activat:
Cadre didactice titulari de curs la disciplina de Farmacologie veterinara:
Prof. Dr. Aurel VINTAN 1962-1974(†),
Sef Lucr. Aurel GHERDAN 1963-1974; 1974-1997 (†),
Prof. Dr. Romeo Teodor CRISTINA 1991-1997; 1997,
Cadre didactice care au predate ore de lucrări practice la disciplina:
Asist. Dr. Marin MOLDOVAN 1962-1968 (†)
Asist. biol. Ileana GARICI 1966-1970
Asist. biol. Aftina TOSICI 1966-1977
Asist/Sef lucr. Dr. Alexandra TRIF 1968-1972; 1978-1990
Asist. Drd. Dana DUTA 1998-2002
Asist. Drd. Krisztina ZONGOR 1998-2002
Asist. Dr./Sef lucr/Conf. Dr. Eugenia DUMITRESCU 2003–prezent
Cercetători științifici care au activat la disciplina:
Farm. Sef laborator Ana BIRUESCU 1964-1980 (†)
Ing. Chim. Dr. Dorel PARVU 1981-1991
Personal care a activat la farmacia clinicilor veterinare:
Farm. Antita MICSA 1966-1970
Personal ethnic care a activat la disciplina:
Tehn. Zdravco STOIANOV 1966-1978
Tehn. Princ. Constantin HONEA 1978-2010
[1] Dupa 1762 s-au mai infiintat si alte scoli de medicina veterinara dintre care amintim: Paris Alfort 1766, Torino 1769, Copenhaga 1780, Berlin 1790, Milano 1791, Londra 1792, Madrid 1793, Berna 1806 etc.